Nr. 194 (10.03-16.03.2008)Putini argeseni stiu ca, pe langa Bratieni sau Golesti, judetul nostru a dat si o alta familie care a scris o parte din istoria antebelica si interbelica a Romaniei. In comuna Izvoru, la aproximativ 50 de kilometri sud de Pitesti, se afla unul dintre cele mai mari castele construite in aceasta parte a tarii. Nici macar oamenii locului nu mai stiu cu exactitate cine au fost aceia care au putut construit o asemenea frumusete de cladire. Au auzit, in schimb, ca aceeasi familie de boieri, rude ale renumitului doctor Carol Davila,  a construit un spital pentru locuitorii din zona, care au beneficiat de el mai bine de-un secol.  

Regele Ferdinand venea des aici...
La sfarsitul secolului al XIX-lea, Jean Perticari, ofiter al Armatei Romane si descendent dintr-o veche familie de boieri din Izvoru, se insoara cu Elena Davila, nimeni alta decat fiica lui Carol Davila, ,,parintele’’ medicinii romanesti. Tot in acea perioada, Jean Perticari si cu socrul sau au ideea construirii unui spital, in Izvoru,  la toate standardele occidentale din acea perioada. In acest spital erau tratati gratuit toti bolnavii din zona, fiind finantat exclusiv de familia Perticari. Cativa ani mai tarziu, acestia construiesc, la cateva sute de metri de spital, un castel cu arhitectura germanica (dupa moda implementata de regele Carol I). La scurt timp dupa terminarea lui, castelul devine o atractie pentru foarte multe persoane din aristrocratia romaneasca, indiferent ca era vorba de militari de rang inalt, diplomati si chiar membri ai familiei regale. De altfel, generalul Jean Perticari avea sa devina, dupa Primul Razboi Mondial, aghiotantul Regelui Ferdinand, iar sotia sa, Elena Perticari - doamna de onoare a Reginei Maria. Una dintre fiicele lor avea sa se marite, tot in perioada interbelica, cu Ion Gheorghe Cantacuzino. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o nepoata de-a generalului avea sa devina sotia lui Alexandru Sutu, unul dintre cei mai bogati romani in acea perioda. Dupa razboi, regimul comunist i-a alungat pe urmasii lui Jean Perticari din Romania. Castelul se transforma, pentru o vreme, in casa de copii, apoi in sediu de CAP. Dupa Revolutie, castelul a fost abandonat, fiind acum doar o ruina, putandu-ne numai imagina frumusetea sa de odinioara. 
Un domeniu cu statut juridic incert
O echipa a saptamanalului nostru s-a deplasat zilele trecute la Izvoru, pentru a vedea ce s-a mai ales din castelul  care, in urma cu aproape un secol, ii gazduise de foarte multe ori pe suveranii Romaniei, Regele Ferdinand si Regina Maria. Gardul original al domeniului fusese inlocuit, in epoca socialista, de un zid de beton. Am gasit poarta ferecata. Din fericire, zidul era spart pe o portiune de cativa metri. Am intrat intr-o poienita, in care isi traiau ultimii ani de viata cativa copaci seculari, pe ramurile carora isi facusera cuiburi mai multe zeci de ciori. Am trecut de copaci si inaintea noastra ni s-au infatisat, cu o splendoare stinsa de trecerea anilor, castelul si anexa... O parte a zidului castelului era cazuta si, cel mai probabil, cativa cetateni mai ,,descurcareti’’ din sat ,,imprumutasera’’ cateva sute sau chiar mii de caramizi pentru construirea vreunei anexe gospodaresti. Ne-am asumat riscul si am intrat in ceea ce, odata, fusese una dintre cele mai frumoase cladiri din Romania. Planseele erau cazute, iar ce mai ramasese din scari si din ziduri punea in pericol viata tuturor acelora care s-ar fi rezemat de ele. La cateva zeci de metri de cladiri, in padurice, se afla un imens rezervor de apa care, cel mai probabil, fusese ,,plantat’’ de autoritatile comuniste. Din acel domeniu, care a deservit atat o familie importanta de boieri romani, cat si institutii comuniste,  s-a ales  praful, dupa ,,restauratia’’ capitalismului, acum 18 ani. Chiar si primarul din Izvoru, Constantin Mihaescu, ne-a declarat ca domeniul are un statut juridic incert, desi e revendicat de rudele fostului proprietar. 
,,Totul s-a daramat ca intr-un vis urat!’’
Nu am putut afla prea multe despre castel sau despre familia care l-a construit nici macar de la primarul comunei. Acesta, in schimb, ne-a trimis sa discutam cu o batrana care locuia la cativa kilometri distanta de castel, in comuna Recea. Am dat de batrana destul de repede.  Ioana Nanescu, sau Oprina, cum e alintata inca din copilarie, are 85 de ani, iar in adolescenta era menajera familiei Perticari. In ciuda varstei inaintate, ne-a povestit viata ei printre boieri de parca totul s-ar fi intamplat ieri. Tot dumneaei ne-a dat informatiile legate de istoria familiei. Nu era o femeie care sa fi invatat istorie din carti, ci una care chiar a trait o bucata din istoria interbelica a Romaniei. Stia pentru ce venisem la ea... ,,Ati venit sa va interesati de castel, nu? Maica, a fost frumos, a fost frumos, dar totul s-a daramat ca intr-un vis urat! Familia Perticari a facut mult bine oamenilor de aici, din zona. Au construit un spital care avea sectii de chirurgie, maternitate, unde oamenii erau vindecati gratuit, indiferent daca erau bogati sau saraci. Tot boierii astia au facut o scoala de meserii si, de Craciun, puneau un brad mare sub care erau asezate cadouri pentru toti copiii sarmani din sat. Cine era bolnav primea medicamente gratuit, chiar si mancare. Acum, totul e o paragina! Nici nu mai vreau sa vad ce s-a ales de locul ala, care odata fusese ceva extraordinar de frumos! Eu am lucrat mai bine de sapte ani pentru fami-lia asta, ca menajera. Ma ocupam de sufragerie si de biblioteca... Nu am lucrat numai aici, la Izvoru, ci si la Bucuresti si pe oriunde se duceau ei. Am amintiri foarte frumoase cu ei...”, ne spune batrana. 
,,Cat timp in Romania erau boieri, nu era o palma de pamant nemuncita!’’
Colegul nostru scosese aparatul de fotografiat... Batrana s-a gandit de doua ori inainte de a se lasa pozata. Nu se cadea, dupa parerea ei, sa apara la ziar imbracata ca pentru muncile agricole. Fiul sau, trecut si el de prima tinerete, i-a aranjat, cat de cat, bluza. Dupa ce s-a lasat fotografiata de doua ori, s-a dus in odaia ei, de unde ne-a adus o poza  foarte veche, de pe vremea cand era adolescenta si lucra pentru familia Perticari. Desi avea o varsta inaintata, femeia nu traia numai cu gandul la trecut. Era la curent cu ceea ce se intampla in societatea romaneasca. Vasta sa experienta de viata ii permitea sa faca si comparatii: ,,Si atunci, cand eram eu tanara, lumea era saraca, dar parca era mai fericita decat acum. Nu era lumea bolnava de la toate mancarurile astea cu chimicale. Si sa va mai spun ceva: multi de acum ii injura pe boieri ca erau rai cu taranii. Nu era deloc asa! Cat timp in Romania au fost boieri, nu vedeai o palma de pamant nemuncita! De ceva ani incoace taranii se bat pentru pamant, dar nimeni nu il mai munceste. E lumea mai rea si mai lenesa decat pe vremuri”, ne spunea femeia, mahnita. Pentru a vedea cat de va-loroasa a fost aceasta familie pentru Romania, trebuie precizat ca un urmas al ei  este in prezent ambasadorul Frantei in Austria...          
Dan Badea

Comentarii (1)

Powered by AkoComment © Arthur Konze, Tweaked Special Edition © Matej Koval
Toate drepturile rezervate